; charset=UTF-8" />
MIX MEDIA GROUP
Mix2TV

Articole din categoria: ani

Grapă neagă incompatibilitatea de care îl acuză ANI

Senatorul braşovean Sebastian Grapă neagă incompatibilitatea de care îl acuză Agenţia Naţională pentru Integritate. Liberalul se află pe lista publicată miercuri pe site-ul ANI, alături de alţi 32 de parlamentari care, în opinia agenţiei, au încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prin exercitarea unor funcţii şi calităţi, printre care cea de administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale. GRAPA-ANI de mixtvro

Consilieri locali din Budila, pe mâna ANI

Doi consilieri locali din Budila au fost daţi pe mâna Agenţiei Naţionale de Integritate. Sesizările au fost făcute de instituţia prefectului, care a constatat câteva neregului legate de lipsa declaraţiilor de interese şi avere, dar şi de legături comerciale cu primăria din localitate. CL BUDILA de mixtvro

„Comunicatul ANI o făcătură politică”

„Comunicatul Agenţiei Naţionale de Integritate este o făcătură politică, un act menit să mă discrediteze pe mine şi pe ceilalţi colegi şi să ne prejudicieze imaginea, nefiind bazat pe fapte reale care să fi generat cu adevărat situaţii de incompatibilitate”, spune Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov ca urmare a informaţiilor făcute publice miercuri de ANI. Cancescu – ANI de mixtvro

Fostul şef al Casei Judeţene de Pensii din Braşov, Mihail Tarbă, a încălcat legea

Aceasta este concluzia după sentinţa dată de magistraţii Curţii de Apel din Braşov, în procesul în care Tarbă a dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate. Inspectorii ANI au decis că fostul director al Casei de Pensii a încălcat legea, deţinând simultan trei funcţii publice: consilier local la Braşov, director la Casa de Pensii şi inspector asistent în cadrul Primăriei Săcele. TARBA de mixtvro

Curtea de Apel Braşov dă verdictul în cazul lui Mihai Tarbă

Agenţia Naţională de Integritate a decis că pedelistul Mihail Tarbă a încălcat legea, deţinând simultan trei funcţii publice. Acesta a fost consilier local la Braşov, director la Casa de Pensii şi inspector asistent în cadrul Primăriei Săcele. Oficialii Agenţiei Naţionale de Integritate au constatat starea de incompatibilitate şi au luat măsuri. Tarbă i-a dat în judecată, iar o instanţă a Curţii de Apel Braşov va […]