MIX MEDIA GROUP
Mix2TV

Articole din categoria: Sebastian Grapă

Preocupat de transportul şcolar

Preocupat de transportul şcolar

Este preocupat nu doar de educaţia elevilor, ci şi de transportul scolarilor din județul Brașov. Pentru senatorul liberal Sebastian Grapă, actul educaţional nu se poate referi doar la activitatea propriu-zisă de formare a elevului, ci cuprinde si activităţile care implică accesul la educaţie, printre care și asigurarea unor mijloace de transport optime.TRANSPORT ELEVI de mixtvro

Birou parlamentar PNL, la Codlea

Birou parlamentar PNL, la Codlea

Deputatul PNL Maria Grecea şi senatorul liberal Sebastian Grapă au deschis la Codlea un birou parlamentar pentru alegătorii din zonă. Cei ce au petiţii sau probleme ce pot fi rezolvate de politicieni pot apela zilnic la consilierii care vor fi la dispoziţia oamenilor. De asemenea, cei doi parlamentari vor fi la dispoziţia codlenilor la fiecare sfârşit de săptămână.GRAPA PNL de mixtvro

PNL Braşov = USL

PNL Braşov = USL

„Partidul Naţional Liberal este membru al USL, alături de Partidul Social Democrat”. Subliniază reprezentanţii PNL, după ce PSD-iştii au cerut o poziţie oficială referitoare la modul în care liberalii acţionează în forurile în care au fost aleşi de cetăţenii Braşovului. PNL GRAPA de mixtvro

„Impozitul ministrului Grapini va omorî sistemul”

„Impozitul ministrului Grapini va omorî sistemul”

Impozitul pe care ministrul Turismului Maria Grapini vrea să îl impună de la 1 octombrie va omorî sistemul. Asta cred parlamentarii braşoveni care sunt convinşi de abordarea greşită a oficialului din govern ce a anunţat introducerea unei taxe pe fiecare scaun din restaurante şi bir pe fiecare camera hotelieră. Senatorul PNL Sebastian Grapă apreciază că această lege nu are ce cauta în Parlament pentru a […]

Amendamente la legea pentru protecţia copilului

Amendamente la legea pentru protecţia copilului

Nu este suficient, dar este un pas pentru garantarea protecţiei copilului. Senatorul liberal, Sebastian Grăpă, promovează modificările aduse de Guvern la legea 272 – în care sunt aduse amendamente importante care îi vizează pe copiii care au părinţii în străinătate sau promovează monitorizarea suplimentară a micutiloe care au aptitudini excepţionale, din cauza cărora riscă să fie exploataţi chiar de părinţi. Grapa de mixtvro

Administratie mai eficienta

Administratie mai eficienta

40% din localităţile braşovene ar trebui să dispară! Este părerea parlamentarului PNL Sebastian Grapă, în contextul regionalizării României. Liberalul apreciază că doar prin comasarea comunelor, noile administraţii pot fi mai puternice din punct de vedere social si economic, dar mai ales pot accesa mai uşor fonduri europene.PNL de mixtvro

Ion Diniță, „inima otrăvită“ a ARD din USL Brașov?

Ion Diniță, „inima otrăvită“ a ARD din USL Brașov?

Liberalul Sebastian Grapa, candidat USL pentru senat pe colegiul 1 este nemultumit de activitatea politica a colegului sau de alianta, Ion Dinita. PNListul il critica pe conservator si il acuza ca prejudiciaza imaginea USL prin actiunile sale. Pe postul de televiziune controlat de Ion Dinita au aparut la ore de maxima audienta contracandidatii competitorilor USL pentru Parlamentul Romaniei. Ba mai mult, liderii Liderii USL se […]

PC face o politică împotriva USL?

PC face o politică împotriva USL?

Liberalul Sebastian Grapă, candidat USL pentru senat pe Colegiul 1, este nemulțumit de activitatea politică a colegului său de alianță, Ion Diniță. PNL-istul îl critică pe conservator și îl acuză că prejudiciază imaginea USL prin acțiunile sale. GRAPA de mixtvro

Candidaţii USL sprijină modificarea legii adopţiilor

Candidaţii USL sprijină modificarea legii adopţiilor

Dr. Marius Neculoiu, Sebastian Grapă sau Emil Niţă sunt doar câţiva dintre candidaţi USL la alegerile parlamentare care au anunţat că vor sprijini modificarea legii adopţiilor, dacă vor ajunge în Parlament. Candidaţii USL au fost convocaţi de reprezentanţii Asociaţiei Catharsis pentru solicitări importante în ceea ce priveşte legea adopţiilor, actul ce nu permite copiilor fără familie să-şi poată găsi liniştea într-un cămin. Până pe data […]

Povestea de succes a lui Sebastian Grapă

Povestea de succes a lui Sebastian Grapă

Cu siguranta exista nenumarate exemple de persoanelor cu dizabilitati care au avut succes in viata.Sebastian Grapa este unul dintre brasovenii care a reusit .Un exemplu de vointa si determinare in reportajul următor.GRAPA de mixtvro