MIX MEDIA GROUP
Mix2TV

Articole din categoria: festival

Laureaţii festivalului „Fulg de Nea”

Laureaţii festivalului “Fulg de Nea”

Trofeul festivalului Fulg de Nea a plecat în Capitală, dar Braşovul a păstrat două premii trei, un premiu întâi, trei menţiuni şi cinci premii speciale. A fost o adevărată reuşită, spun organizatorii, care se mândresc şi de această dată cu evenimentul concurs naţional de muzică uşoara pentru copii, ajuns la cea de-a şaptea ediţie. FULG DE NEA de mixtvro

Patru premii pentru Teatrul „Sică Alexandrescu“

Patru premii pentru Teatrul „Sică Alexandrescu“

Patru premii pentru Teatrul „Sică Alexandrescu“ la cea de-a 24 ediţie a „Festivalului de Dramaturgie Contempornă. Marele premiu ce răsplăteşte cel mai bun spectacol prezentat în concurs, a fost acordat Teatrului Naţional din Cluj.TEATRU de mixtvro

Festivalul Etnovember 2012

Festivalul Etnovember 2012

Spectacol de foc în Piaţa Sfatului, dansuri tradiţionale, concert de jazz, târguri, desene pentru copii! Toate acestea la cea de-a treisprezecea ediţie a Etnovember. Evenimentul readuce spiritul medieval în Cetatea Braşovului. ETNOVEMBER de mixtvro

Festivalul sărmăluţelor

Festivalul sărmăluţelor

Mirosuri tentante, forme ingenioase şi gusturi deosebite! Într-un cuvânt reţete originale puse în practică de bucătari profesionişti şi amatori. Festivalul sărmăluţelor a fost organizat în weekend la Sfântu Gheorghe, unde mai multe echipe de bucătari s-au întrecut la gătit diverse produse din carne, printre care sarmale şi caltaboşi. Ornamentele de murături au atras şi ele privirile gurmanzilor.SARMALE de mixtvro

Festivalul Gaudeamus

Festivalul Gaudeamus

Un regal al muzicii studenţesc, care a culminat cu un recital al îndrăgitei soliste Paula Seling. Vorbim despre Festivalul Gaudeamus, care s-a încheiat duminică. Zeci de tineri din nouă centre universitare din ţară şi-au demonstrat calităţile vocale, iar la final, organizatorii au ales cele mai bune voci. FESTIVAL STUDENTI de mixtvro

Începe festivalul de Operă!

Începe festivalul de Operă!

Braşovul devine Capitala Muzicii. Timp de cinci săptămâni, pe scena Operei, vor urca atât artişti din ţară, cât şi de peste hotare, în spectacole eveniment, pentru toate gusturile. Vorbim despre cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet, un moment aniversar pentru care colectivul instituţiei s-a pregătit aşa cum trebuie. Una dintre surprizele acestui Festival va fi prezenţa a trei artişti […]

Cum s-au distrat braşovenii la Oktoberfest

Cum s-au distrat braşovenii la Oktoberfest

Zeci de mii de litri de bere, alte câteva mii de kilograme de cârnaţi şi distracţie din plin. Aceasta a fost, pe scurt, atmosfera festivalului Oktoberfest 2012, o ediţie de succes, spun organizatorii. Mai ales că turiştii nu ne-au ocolit în week-end. Ba dimpotrivă. În plus, pe tot parcursul evenimentului, în difuzoare, muzica nu s-a mai oprit, iar concursurile şi premiile au fost la ordinea […]

Festival pentru copii la Sânpetru

Festival pentru copii la  Sânpetru

Cei mici au fost timp de două zile în lumea loc. Au cântat, au dansat, s-au jucat, au tras cu arcul la cea de-a doua ediţie a Festivalului Zâmbetul Copiilor. Evenimentul face parte din proiectul de promovare a potenţialului turistic al comunei Sanpetru.SANPETRU FESTIVAL de mixtvro

Festivalul haiducilor la Bran

Festivalul haiducilor la Bran

Viaţa haiducească, prezentată la Bran. De asta au avut parte turiştii care au poposit în week-end în staţiunea turistică, unde s-a desfăşurat prima ediţie a Fetivalului „Drumul haiducilor”. Demonstraţiile de lupte, armele haiduceşti, dar şi mâncarea specifică au fost printre preferatele publicului. BRAN HAIDUCI de mixtvro

Festival haiducesc la Bran

Festival haiducesc la Bran

Se va întâmpla în acest weekend pe platoul „Inima Reginei”. Evenimentul va debuta cu o parada haiducească şi va continua expoziţii şi demonstraţii de arme şi tehnică haiducească, picnic haiducesc cu preparate tradiţionale şi carne de mistret la ceaun. BRAN de mixtvro