MIX MEDIA GROUP
Mix2TV

Articole din categoria: brasov

Francezii și Brașovul

Francezii și Brașovul

Noul ambasador al Franţei în România a venit în vizită oficială la Braşov. Diplomatul, care a fost numit recent în funcţie, a avut programate o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale. Acesta a declarat ca obiectivul principal al vizitei îl reprezintă dezvoltarea proiectelor economice şi socio-culturale, între parteneri din Braşov şi Franţa.AMBASADOR FRANTA de mixtvro

Brasovenii, în topul longevităţii

Brasovenii,  în topul longevităţii

Braşovenii sunt în topul longevităţii, iar românii trăiesc, în general, cu 5 ani mai puţin decât alţi europeni. Acesta este concluzia unui raport întocmit de specialiştii de Institutul Naţional de Statistică din care reiese că cei mai longevivi români sunt vâlcenii cu o speranţă de viaţă de aproape 78 de ani, urmaţi în top de bucureşteni, de ardelenii din Cluj şi de braşovenii care ocupă […]

Brasov, farmecul orasului medieval

Brasov, farmecul orasului medieval

Braşovul respiră şi trăieşte prin arhitectură. Un oraş medieval, de o frumuseţe unică, o citadelă care a existat de-a lungul veacurilor şi datorită amprentei lăsate de locuitori. Odată cu trecerea timpului urmele acestora au devenit simboluri ale cetăţii. Ele pot fi văzute la fiecare pas în oraşul vechi, însă, din păcate puţini dintre noi îşi mai ridică privirile să le admire. Vorbim despre ornamentele şi […]

Inspectie pe paraurile din Brasov

Inspectie pe paraurile din Brasov

Campanie de prevenţie a poluării a celor mai importante cursuri de ape din municipiul Braşov. Este vorba despre o acţiune care vizează inventarierea modului de întreţinere în zonele pârăurilor Graft, Timiş şi Canalului Timiş, dar şi de identificare a surselor de poluare şi a oamenilor care aruncă deşeuri în ape. Campania care se va desfăşura în perioada 1 iulie- 31 august, este o activitate comună […]

Ziua drapelului naţional

Ziua drapelului naţional

Ziua drapelului naţional a fost celebrată şi la Braşov. Zeci de persoane au fost atrase de ceremonialul militar şi religios organizat în Piaţa Tricolorului, alături de oficialităţi locale şi cadre militare. Stropirea cu apă sfinţită a simbolului identităţii naţionale a tuturor românilor, înălţarea pe catarg a drapelului, dar şi defilarea gărzii de onoare au marcat activităţile dedicate tricolorului.DRAPEL de mixtvro

Cooperarea concretă Braşov – Nurnberg

Cooperarea concretă Braşov – Nurnberg

Domeniile concrete de colaborare dintre Braşov şi Nurnberg, stabilite în urma vizitei delegaţiei oficiale braşovene la NurnberG vor curpinde atât turismul, economia, cultura şi mediul universitar.NURNBERG de mixtvro

Afaceri româno-marocane

Afaceri româno-marocane

Oamenii de afaceri marocani ar putea investi la Braşov şi sunt interesaţi, printre altele de turism, dar şi de importuri din industria lemnului şi cea alimentară. O delegaţie formată din peste 30 de afacerişti din Maroc, în frunte cu preşedintele Camerei de Comerţ din Regiunea Fes BULEMAN şi cu Ambasadoarea Marocului în România, s-a întâlnit cu mai mulţi afacerişti braşoveni la Camera de Comerţ şi […]

Andreea Esca si-a lansat cartea la Brasov

Andreea Esca si-a lansat cartea la Brasov

Ce-a făcut când a tăcut ? A fost la Braşov pentru a-şi lansa cartea. Celebra prezentatoare de ştiri Andreea Esca a revenit la Braşov, oraşul de care este strâns legată, unde şi-a lansat cel mai recent volum intitulat ,,Ce-am făcut când am tăcut,, Cartea este o colecţie de poveştiri cu şi despre oameni, locuri şi lucrurile care au marcat viaţa ştiristei. ESCA de mixtvro

Cristian Cioacă e tot liber!

Cristian Cioacă e tot liber!

Magistraţii Curţii de Apel din Piteşti au amânat din nou sentinţa în dosarul în care poliţistul este judecat sub acuzaţia de omor calificat. Data verdictului, 18 iunie. CIOACA de mixtvro

Cinema în aer liber la Braşov

Cinema în aer liber la Braşov

Mană cerească pentru cinefili! Şi în acest an braşovenii vor putea viziona, sub cerul liber, filme de succes europene şi de autor. În Piaţa Sfatului va fi montat cel mai performant echipament de proiecţie în aer liber din România, care va permite urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii. Evenimentul va avea loc în perioada 10-15 iunie.Caravana Metropolis de mixtvro